Directorul general al Agenției Turismului, dl. Nicolae PLATON, a susţinut astăzi, 22 august a.c., o conferinţă de presă, în cadrul căreia a prezentat proiectul Strategiei de dezvoltare a turismului „Turism 2020”.
„Orice instituție a statului poate să se dezvolte numai în baza unui program și a unui plan concret de acțiuni. Acest program și plan de acțiuni se materializează în Strategia de dezvoltare a turismului Turism-2020”, a declarat directorul general dl. Nicolae Platon în deschiderea conferinței.
Șeful Agenției Turismului a menționat că Strategia se bazează pe următoarele repere:
· 20 de priorități stabilite în activitatea Agenției Turismului;
· 20 de forme de turism care urmează a fi dezvoltate;
· 20 de trasee turistice care vor sta la baza dezvoltării turismului receptor și intern.
Scopul acestui document este Impulsionarea activităţii turistice în Republica Moldova prin dezvoltarea turismului intern şi receptor, iar pentru realizarea scopului, au fost stabilite 5 obiective generale:
Perfecţionarea legislaţiei turistice în conformitate cu cerinţele pieţei turistice, racordate la standardele europene.
Valorificarea potenţialului turistic naţional şi promovarea imaginii Republicii Moldova ca destinaţie turistică.
Dezvoltarea regională a turismului.
Sporirea nivelului de pregătire a cadrelor de specialitate şi a calităţii serviciilor turistice.
Modernizarea tehnologică a industriei turistice prin utilizarea tehnologiilor informaţionale.
Directorul general al Agenției Turismului a mai declarat că în rezultatul implementării Strategiei se prognozează o creştere anuală a numărului turiştilor cu 3 % în cadrul turismului receptor şi cu 4 % - în cadrul turismului intern.
Tot în cadrul conferinței au fost prezentați o serie de indicatori de rezultat care se preconizează a fi realizate către finele anului 2016:
20 de rute turistice valorificate;
2 rute naţionale integrate în circuitul turistic internațional;
2 spoturi publicitare realizate;
1 hartă rutier-turistică editată şi difuzată, 10 mii exemplare;
5 ghiduri turistice realizate;
10 evenimente turistice organizate anual;
8 expoziţii internaţionale la care s-a participat anual;
1 zonă turistică-pilot creată;
10 obiective turistice reabilitate;
2 zone de agrement amenajate;
1 zonă de odihnă amenajată;
35 popasuri turistice create;
3 programe noi de studii elaborate;
600 persoane instruite la cursuri de perfecţionare şi seminare;
50% din structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare clasificate;
4 sisteme informaţionale automatizate elaborate şi implementate;
10 aplicaţii electronice de orientare şi promovare turistică elaborate şi implementate;
6 acorduri de colaborare în domeniul turismului încheiate cu alte state.