
Foto: UNIMEDIA
Dacă acum câteva săptămâni am transmis drapelul de stat al Republicii Moldova lotului naţional olimpic, astăzi, 24 august, repetăm procedura şi transmitem Tricolorul sportivilor Paralimpici. La competiţia din acest an, ţara noastră va fi reprezentată de Larisa Marinenkova şi Ştefan Roşca, în proba de triatlon forţă.
„Un sportiv adevărat nu are emoţii atunci când pleacă în competiţii. Atunci când voi urca în avion, voi lăsa toate emoţiile aici, în această sală. Am aşteptat acestă Olimpiadă încă de când am început antrenamentele, de pe 3 septembrie 2009.
Visul meu practic a devenit realitate. La început m-au susţinut părinţii, prietenii, antrenorul, de asemenea, premierul Vlad Filat este unica persoană din sfera politică care a susţinut sportivii în această perioadă, astfel nu vreau să descurajez aceste persoane. Recordul meu personal este de 185 de kg, dar trebuie să muncesc mai mult ca să ajungem la peste 200 de kg”, a spus Ştefan Roşca.
În acelaşi timp, sportivul a menţionat că din păcate sala în care se pregătește de antrenamente nu este dotată conform standardelor. „Am participat la multe concursuri atât în Rusia, Dubai, Polonia, cât şi în Republica Moldova, dar nimic nu se compară cu Olimpiada. Fac antrenamente practic în fiecare zi. Nu îmi văd viaţa fără sport. Eu am dorit să demostrez că şi persoanele cu dizabilităţi pot să facă la fel de multe lucruri pentru ţară, ca statul să se mândrească cu noi. Astfel vreau să motivez persoanele care sunt în cărucior să înţeleagă că viaţa nu s-a terminat aici”, a mai adăugat Roşca.
Sportiva Larisa Marinenkova a ales anume halterele pentru că „este un sport nobil”, care nu pretinde ca să te întreci cu cineva, pentru că reuşita ta depinde doar de tine şi de halteră. „Am emoţii foarte mari. Din 2004 până în 2012 m-am antrenat în continuu. Mă antrenez câte 3 zile pe săptămână. Nu am aşteptat aceste Jocuri Olimpice, am muncit mult, am spus că o să fac tot ce o să-mi stea în putere. Iar condiţiile care sunt preconizate pentru sportivii cu dizabilităţi peste hotare sunt mult mai bune decât la noi în ţară. La fel, statul ne susţine şi ne motivează din ce în ce mai mult să participăm la astfel de competiţii”, a subliniat Larisa.
Totuşi, sportiva a menţionat că a avut şi nereuşite în toți aceşti ani, dar a învățat o lecție: „Scopurile trebuie să fie mai mari decât posibilităţile pe care le ai la moment”, mai adăugat sportiva.
„Larisa concurează în prima jumătate a zilei, iar Ştefan în cealaltă jumătate. Vom avea o zi plină de emoţii. Cu Larisa am participat în China, în 2008, iar de atunci doar cu gândul la Jocurile Paralimpice sunt. Astfel, am început antrenamente intense în acest sens. Evident, condiţiile de antrenament sunt foarte slabe. Muncim şi încercăm să avem rezultate bune”, a spus antrenorul Dumitru Prodan.
UNIMEDIA precizează că startul Jocurilor Paralimpice de la Londra 2012 va fi dat pe 29 august. Competiția se va încheia pe 9 septembrie. Peste 4.200 de sportivi din 164 de ţări vor evolua la 20 de probe sportive. La competiţiile Jocurilor Paralimpice vor fi puse în joc 503 medalii de aur. Primele Jocuri Paralimpice au fost organizate în anul 1948.
Guvernul Republicii Moldova a aprobat un deviz de cheltuieli de 350 000 de lei şi va fi alocat lotului național paralimpic de triatlon-forță (powerlifting), participant la Jocurile Paralimpice de la Londra 2012.
Sursa: UNIMEDIA
VIDEO: http://unimedia.md/s...2012-51368.html
Edited by badica, 24 August 2012 - 09:02.




















