Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Iurie Leancă, aflat în demisie, subliniază că moțiunea de cenzură votată ieri în Parlament de PD-PCRM și deputații neafiliați a dat peste cap agenda europeană a Republicii Moldova. Potrivit șefului diplomației moldovenești, acum totul se află în suspans, relevă UNIMEDIA.
„Ieri și astăzi am primit mai multe telefoane de la omologii mei, miniștrii de externe ai mai multor țări europene, care și-au exprimat profunda îngrijorare vizavi de aceste evoluții care au avut loc ieri în Parlamentul RM. Sper că ați lau notă și de declarația dnei Ashton și comisarului Füle, pe marginea acestui eveniment”, a menționat Leancă în cadrul unui briefing de presă.
Diplomatul a precizat că procesul de integrare europeană a intrat în stagnare. „Astăzi, de fapt, ei nu trebuia să fiu la Chișinău, ci la Praga, într-o vizită pe care am așteptat-o un an și jumătate. Doar după ce s-a schimbat Guvernul olandez, ca urmare a alegerilor, am reușit să obținem o deschidere din partea colegilor de la Praga. Luni urma să fie la Bruxelles, la reuniunea prietenilor Moldovei. Pe 12 trebuia să fiu la Madrid, ar fi fost prima mea vizită în Spania, care ar fi demonstrat interesul partenerilor noștri spanioli pentru agenda noastră europeană. Totul acum se află într-un suspans, după cum vă dați bine seama”, a subliniat ministrul.
http://unimedia.info...inau-58100.html