Cu mersu-i metric și firesc,
Se scurge uniform prin toate
Câte există și trăiesc,
Ducându-le ușor spre moarte.
Orice-i făcut cu multă grijă,
Sau fără, însă are-un rost,
Sperând, în mâine-și pune miza,
Uitând că ieri, tot mâine-a fost.
El este unicul stăpân,
Ce bir î-și ia din toate.
Încet, puțin câte puțin,
I le plătim în rate.
Î-și stinge setea din uzură,
Din ruinări și-alintă foamea,
Chiar și-amintirile î-ți fură,
Și seminția ți-o destramă.
Anii în luni î-i împărțim,
În săptămâni, în ore, clipe.
Naiv, cu toții ne mințim,
Nu crește el, ci numărul de cifre.
Trecutul - largu-i sac înghite
Bune și rele de-o potrivă,
Iar viitorul î-ți deschide
Pas după pas altă cortină,
Ce-ascunde după ea comoara,
Care nu are prețu-i,
- Prezentul - clipa-nsoțitoare
Prin tot parcursul vieții.
Mă-ntreb, cum am trăi, de-ar fi
Să nu gândim la cursu-i?
Să nu ne-ncerce amintiri?
Să nu avem nici vise?..
Are doar două culpe mari,
Care îl fac insuportabil,
Acestea de n-ar exista,
L-am înfrunta probabil:
S-alergi din urmă ca s-ajungi
Ceva, care nu ți-a scăpat;
Și să aștepți în clipe lungi,
Ce-n urmă n-ai lăsat.
22 aprilie 2008
