Povara ce-o purtăm pe umeri
Prin luni și ani de viață,
De când suntem naivi și tineri,
Pân”riduri cad pe față.
Din lipsă de experiență,
Sau din avânturi altruiste,
Sporind a sinelui ofensă,
Ne „îndulcim” cu fapte triste.
Ca mâine-ajunși, privind în urmă
La ziua cea de astăzi,
Prostia-n noi cu-atât se curmă,
Cu cât greșeala-i mai nefastă.
- Cine regret-un mărunțiș
Lăsat la cei de-l cer?
- În suflet, - mila, pefuriș
Și pentru sine-un loc în cer.
Urmându-ți calea mulțumit
Că ai făcut un bine;
Cu câți împarți tu locul, - te-ai gândit?
Pân”cerșetoru-adună de o pâine?
- Prietenul ce te-a iertat
Pentr-o greșeală mică,
Cât încă nu s-a răzbunat,
În sine-ți poartă pică.
Lumea te măsură cu ochiul,
Ca pe un cal cătat în dinți.
Puțini n-au râvnă pentru locul
Ce îl ocupi atunci când râzi.
Erorile ne-mpotmolesc
Cu tenta lor de sombru,
Regretele nu-ncetenesc,
Ținându-le isonul.
- Fii treaz!..
Veghează orice clipă care te însoțește,
Petrece-o, dar nu-i spune bun rămas,
Căci de se-ntoarce, uneori lovește.
7 februarie 2009
Barajin Vasile
