Înfrânt, cu inima rănită,
Ca-n cioburi de oglindă spartă,
Trecutul mi-l privesc.
Aș vrea o viață fericită,
Mozaica, pentru o noă soartă,
Dar tot cu ea să o reconstruiesc.
În gând, mereu le răsucesc,
Ca piesele unui vetraliu.
Din nou, - o altă combinație...
Ah, cât aș vrea să reușesc
De ghiarele calvarului,
Să am doar un minut de recreație.
Nu pot fugi de mine însumi
Decât în altă lume,
Care, și ea, e plină de mister.
Mai vine să m-aline plânsul,
Cu lacrimi și suspine,
Apoi mă lasă și mă face iar să sper.
Acum, chiar aș putea să râd
Atunci când urlă lupii,
De î-și zbârlesc grumazul.
Să mă sculte ei urlând,
Când stau sub raza lunii,
Ca să-mi invidieze glasul.
25 aprilie 2008
Barajin Vasile
