Vreau libertatatea, la care e păcat chiar să gândesc...
Pentru cei dragi, vreau fericirea toată.
Cum o obțin? Și cum le-o dăruiesc?
Legate-s toate, dar și dezbinate
Creionu-alunecă ușor pe foaie,
Lăsându-i gândul și un scârțâit ușor.
Sunetul lui dispare ca un strop de ploaie,
Ideia-nsă nu pleacă nici chiar dacă mor...
Sunt curios: - ce mă mai ține-n viață?
Afară de păcatul de a mi-o lua.
S-a rupt de mult și firul cel de ață,
De care pot să cred c-ar atârna.
Dispare-ncet, încet și egoismul,
Demult durerea mi l-a depășit.
De-ar vrea să mă posede altruismul,
Mi-ar crește un pic pofta de trăit.
Viața-i o stare? E o încercare?
Sau e un mers haotic pentru individ?
Sau poate este doar o perindare,
S-o dăm urmașilor pentr-un predefinit?
Poate că undeva, în viitor, departe,
Urmași de peste multe generații,
Ce nici de numele meu nu vor avea parte,
Nici de asemănarea ce ne-o lasă tații,
Afla-vor cu precizie răspunsul
La marea intrebare, ce acum
Ferită e de noi întru ascunsul,
Care ne ține-n a necunoștinței fum.
De are viața noastră sens? Și care-i?
Ghicim... Păreri, opinii, false teorii.
Prezentul un răspuns concret nu are.
Dar după viața asta, oare poți să-l știi?
Și dacă stă ascuns anume-acolo,
Și tindem cu atâta râvnă să-l găsim.
Pentru-al afla și ca să-ți umpli golul,
Păcat ar fi să nu murim.
