Mai morți decât toți morții
Suntem, de când ne naștem
Și până-n ceasul morții,
Însă nu o cunoaștem.
Caci sufletul învie,
Abea când părăsește
A trupului robie,
Și-abea atinci trăiește,
Când viermii putrjunii
Și-înfig in carne colții
Și reîntorc naturii
Ce-am moștenit cu toții.
De la Adam încoace,
Toți fug din astă lume
Și nimeni nu se-ntoarce
Ca să ne spună cum e.
C-un măr ce fu mușcat
De Eva în Eden,
Printr-un divin păcat
Și azi în chin suntem.
Cu-o simplă mușcătură
Pe-Adam l-a înșelat,
Căci pe atunci nu fură
În Rai un alt bărbat.
Și începând cu Eva,
Oricine din femei,
Când î-și impune eul,
Tu nu mai ești al ei.
Căci în acea grădină,
Acel întâi barbat,
Plăcerea cea divină
Să știe î-i fu dat.
Femeia-n gelozie
Că nu e ea aceia,
Ce pune temelie-n
A lui Adam plăcere,
Nu dete ascultare
Și se-nfruptă din mărul
Ce-n lumea asta mare
Ne-aruncă cu blestemul:
Ca în sudoarea frunții,
Prin a râma pământul,
Să nivelăm și munții,
Să îndurăm osânda.
Și pâinea cea de-a pururi,
Ca o cerească mană,
Când ne atinge gura,
Cu ochii la icoană,
De mulțămire rugă
Cerescului Părinte,
Oricine să aducă
Ce gustă daruri sfinte.
Și-acesta e doar chinul
Menit pentru bărbați,
Femei-i - fu destinul
De-a continua în lanț,
Spre-a duce-n veșnicie
Sămânța lui Adam
Și din dureri să-nvie
Urmași acestui neam.
Și tot prin ea pătruns-a
În lumea asta largă,
Grăuntele, ce-ncins-a
O bătălie-ntreagă
”Ntre demonii căzuți
Și îngerii cerești;
Pătrunsune-a-n virtuți
Păcatele lumești.
Ferice de acela,
Ce-aflat în astă lume,
Nu crede într-o „Eva”
Și ei nu se supune,
Spre-a-i dărui puterea
Din brațul de bărbat,
Schimbând-o pe plăcerea
Ce i se-oferă-n pat.
De-accepți acea ofertă,
Gândirea-ți întârzie;
Devii marionetă, -
A Evei Jucărie.
Când zorii se dezleagă,
Pe ochi - Păinjeniș;
Pentru o viață-ntregă
Î-i vei avea închiși...
2 mai 2008
