E primul Paști sărbătorit la Roma;
Nu mă-ntristează vântul care-mi suflă-n buzunare,
Mi-e sufletul cuprins de sfântă sărbătoare,
Iar dacă nu o simt, țin bine minte a copturilor aromă.
Aseară, cu „Rugăciunea unui dac” în loc de spovedanie,
Nu am gustat din Sfinte Daruri și î-mi duc canonul,
Iar azi, in loc de lumânare-n mână țin creionul
Și chipul fiicei dragi din poză-mi ține locul de icoane,
Ca-n zori să fie prima cărei spun - „Christos a Înviat”.
Nu am apă sfințită și mă spăl cu-o lacrimă,
Cu miez de nuci trimise de acasă-n loc de-anaforă
Și î-mi sfințesc icoana cu un dulce sărutat
Și toate-mi par a fi trimise de Cel ce este sus.
Unde-s bisericile noastre-n Roma nu știu,
Dar anul care-mi bate mâine-n ușă
Mi-aduce vârsta înălțării lui Isus.
27 aprilie 2008
Rugăciunea unui dac - poiezie de M. Eminescu.
