VISE
Seara, când î-mi reazăm capul
În al pernei moale puf,
Mi se cer s-alerge toate
După ziua ce-a trecut.
Și le las să plece-n urmă
Înapoi în lumea lor,
Precum apa, cu-al ei murmur
Lin se scurge din izvor.
Și dispar pe-o noapte-ntreagă
Într-o lume de mister,
Vise-ncepe să-mi aleag-al
Minții mele juvaier.
Într-o lume de fantasme
Mă arunc-al nopții val,
Spre-a trăi în mii de basme
Ca-ntr-o lume de real.
Căci trecut-a acea vreme
Când simțeam cum părul creț,
Î-mi bătea ușor la gene
De cu seri în dimineți.
Mă-mbăta mirosul dulce,
Proaspăt și-ademenitor;
Când venea ca să se culce
Cea mai dragă dintre flori.
Acum zac în nemișcare,
Supt de-al moalelui iatac,
Și visând la acea floare
”Ncerc cu soarta să mă-mpac.
Și de cum mi se-nchid ochii
Î-mi văd fiica alergând,
Poalele scurtuței rochii
Pâlpâie ușor in vânt,
După gât cum mi se prinde
Cu-ale ei mânuțe moi,
Și obrazul de părinte
Mi-l sărută dulce-apoi.
Da... Această sărutare
O visez nu numai eu, -
Douăzeci de ani visar-o
Un părinte de al meu.
Nu știu cum pot să alerge
În aceasta lume toate,
Când nu mișcă nici un deget,
Toate-n minte sunt mișcate.
Iar când zorii bat în pleoape
Să-mi aducă mărturie,
Că ce sa-ntâmplat ast-noapte
Vis rel pare să fie:
Chipul Dianei mă privește
Dintr-o poză, Zâmbitor...
Perna-i umedă sub creștet,
Iar ciarșafu-i pe covor.
