Liderul Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, le răspunde colegilor de Alianță, după ce ultimii au venit cu acuzații grave la adresa liberal-democratului. În cadrul unui interviu pentru agenția Infotag, Filat a declarat că cea mai mare greșeală pe care a comis-o în Alianță este faptul că a permis formarea coaliției PL-PD în interiorul Alianței pentru Integrare Europeană, fapt ce i-ar fi legat mâinile.
"Cea mai mare greșeală este că nu am intervenit la timp să opresc formarea alianţei din interiorul AIE, dintre PD şi PL, care a dus la tensionarea şi mai puternică a relaţiilor dintre noi. Această alianţă de interese a devenit mai evidentă la negocierile pentru formarea AIE 2, cînd cele două partide, obţinînd un scor electoral mai mic, s-au unit pentru a face PLDM să cedeze cît mai mult. Dacă atunci nu cedam, azi eram în cu totul altă situaţie. Era mai bine să trec atunci în opoziţie şi să susţin din Parlament alianţa PD-PL, decît să accept compromisul de a guverna cu mâinile legate", a declarat Filat.
Referindu-se la declarațiile lansate ieri de către democratul Marian Lupu, liderul PLDM a subliniat că acestea seamănă a șantaj. Totodată, Filat a menționat că este la curent cu "forfota" care s-a iscat la Procuratura Generală, după ce a solicitat demiterea lui Valeriu Zubco.
„Vreau să-i avertizez pe cei care se ocupă de această mizerie - scoaterea unor dosare așa-zis compromițătoare la adresa mea sau a unor colegi din PLDM, că vor răspunde în faţa legii împreună cu cei care i-au pus să fabrice acele dosare. Cât privește declarația dlui Lupu - ce face el? Mă şantajează cu asta ca să renunţ la demiterea Procurorului General? Este foarte grav. Ultimul lucru care mă poate caracteriza pe mine este frica, aşa că voi merge pînă la capăt, indiferent de consecinţe. Faptul că dl Lupu știe că Procuratura are astfel de dosare indica încă o dată cît de strînsă este relaţia dintre PD și Procurorul General. Dacă există fapte concrete, Procuratura să-şi facă datoria, indiferent de unde sînt funcţionarii respectivi, numai că nu la comandă politică. Şi mă aştept că Procuratura să manifeste acelaşi zel şi în cazul dosarelor care îi vizează pe unii reprezentanţi ai PD, care sînt ţinute acum la sertar”, a declarat Filat.
Președintele liberal-democrat a mai spus că există pârghii pentru a-l demite pe Zubco, iar punerea acestei persoane mai presus de păstrarea Alianței este o dovadă de mare iresponsabilitate. „Pe mine mă interesează ce interese au PD şi PL să-l protejeze pe Procurorul General, ce li se oferă în schimbul acestui lucru, de au ajuns în situaţia în care să prefere să pună AIE sub riscul destrămării, doar pentru a-l păstra în funcţie. Nu înţeleg la ce mai avem nevoie de Preşedinte, de Prim-Ministru, de miniştri, dacă avem un Procuror general atît de puternic, care este mai presus de orice şi poate fi demis doar de un anumit cetăţean. Vă asigur că sînt soluţii, le vom găsi noi, dacă nu le găseşte Marian Lupu”, s-a întrebat președintele PLDM.
În cadrul aceluiași interviu, Vlad Filat a comentat și afirmațiile liderului PL, Mihai Ghimpu, care a declarat că premierul a cerut demisia șefului SIS la comanda Moscovei, în legătură cu cazul „Baghirov”. „Asta e o prostie mare. Din câte ştiu Baghirov a fost eliberat zilele trecute chiar de actualul Procuror General şi când şeful SIS era încă în funcţie. Mihai Ghimpu caută tot felul de modalităţi iraţionale prin care să iasă din capcana în care a intrat, de apărător al intereselor lui Plahotniuc şi ale PD”, a spus liberal-democratul.
Referindu-se la o eventuală alianță PLDM-PCRM, tot mai des invocată de liderii PL și PD, Filat a subliniat că de-ar fi existat o astfel de înțelegere, ea era deja materializată şi preşedintele ar fi fost ales. Liberal-democratul s-a arătat optimist referitor la viitorul Alianței. „Vreau să vă spun că nu mi-am pierdut speranţa în relansarea AIE. Am vorbit cu mai mulţi colegi din PD şi PL, care sînt mai puţin orgolioşi şi înveninaţi decît liderii lor, iar aceştia mi-au spus că vor face tot posibilul să-şi convingă liderii să accepte depolitizarea instituțiilor de forță. Eu aştept întîlnirea la nivel de preşedinţi ai partidelor din AIE, care va avea loc luni și în cadrul căreia vom discuta despre viitor. Nu am vreo supărare legată de colegii mei din Alianţă, dar asta nu înseamnă că nu voi duce pînă la capăt ceea ce am început”, a conchis Filat.
Sursa: UNIMEDIA
Benvenuto su Moldweb
Benvenuto su Moldweb. Come puoi vedere, da semplice visitatore del forum non ti è permesso interagire attivamente con la community, di sentirti parte di questo meraviglioso posto, per questo ti invitiamo a registrarti! Registrati subito o fai il login. ![]() Se poi hai un account , , o è ancora più facile! Senza registrarti, fai direttamente il login con le tue credenziali Google, Facebook, Twitter o OpenId. Ti aspettiamo online con noi, tu cosa aspetti? ![]() |
Guest Message by DevFuse
Filat declară că regretă formarea alianței PD-PL: Oricum, voi merge până la capăt!
Started By
badica
, 17 Oct 2011 15:29
2 replies to this topic
#1
Posted 17 October 2011 - 15:29
#2
Posted 17 October 2011 - 18:23
Non mi occupo di "politica moldava" ...
mi sembra, comunque, che anche li i numeri da circo non mancano ... come in Italia !!!.
Mentre loro discutono ... a voi il resto. Oramai commentare e' del tutto inutile ...
mi sembra, comunque, che anche li i numeri da circo non mancano ... come in Italia !!!.
Mentre loro discutono ... a voi il resto. Oramai commentare e' del tutto inutile ...
#3
Posted 17 October 2011 - 19:07
Quanto accade in questi giorni in MD
è paradigmatico dell’assurdo vuoto di potere
che si è a lungo tollerato , coltivato , ignorato
con il solo scopo di far durare il più a lungo possibile il regime dell’AIE
Accade niente meno che il primo ministro FILAT pretende di dettar legge
MINACCIANDO IL PRESIDENTE AD INTERIM
DI PROPORRE UN VOTO DI SFIDUCIA NEI SUOI CONFRONTI
OVVERO CONTRO QUELLA FIGURA ISTITUZIONALE
A CUI DOVREBBE ESSERE LUI STESSO SOTTOPOSTO
SE CI FOSSE UN PRESIDENTE NORMALMENTE ELETTO .
Grazie a Dio in Italia non siamo ancora scesi così in basso
è paradigmatico dell’assurdo vuoto di potere
che si è a lungo tollerato , coltivato , ignorato
con il solo scopo di far durare il più a lungo possibile il regime dell’AIE
Accade niente meno che il primo ministro FILAT pretende di dettar legge
MINACCIANDO IL PRESIDENTE AD INTERIM
DI PROPORRE UN VOTO DI SFIDUCIA NEI SUOI CONFRONTI
OVVERO CONTRO QUELLA FIGURA ISTITUZIONALE
A CUI DOVREBBE ESSERE LUI STESSO SOTTOPOSTO
SE CI FOSSE UN PRESIDENTE NORMALMENTE ELETTO .
Grazie a Dio in Italia non siamo ancora scesi così in basso




















