-Declarație bombă a lui Pulbere: Parlamentul trebuie dizolvat în 5 zile!
4
Dumitru Pulbere, președintele CC
Președintele Curții Constituționale, Dumitru Pulbere, a făcut declarații tari la postul de televiziune MIR. Acesta a spus că Parlamentul trebuie dizolvat până la 28 septembrie - adică timp de 5 zile. Asta dacă nu se reușește ca până atunci să fie ales șeful statului. Totodată, acesta spune că este rezonabilă și posibilitatea ca alegerea președintelui să se desfășoare cel târziu în luna octombrie-noiembrie.
De cealaltă parte, deputatul PLDM, Tudor Deliu, a declarat la PublikaTV că aceasta este probabil declarația judecătorului Dumitru Pulbere și nu a Curții Constituționale. Președintele de onoare al PD, Dumitru Diacov s-a arătat indignat de cele spuse de Pulbere. "Nu-mi vine să cred ce aud. Dl Pulbere nu are dreptul să facă asemenea declarații", a spus acesta.
În cadrul aceluiași post de televiziune, Victor Popa, deputat PL, a declarat că astfel de declarații cu privire la dizolvarea Parlamentului în 5 zile sunt prostești. "Parlamentul trebuie să țină cont de normele Constituționale", a conchis acesta.
UNIMEDIA amintește că ultimele alegeri parlamentare au avut loc la 28 noiembrie 2010. Până la 28 noiembrie 2011 deputații au timp să declanșeze procedura de alegere a șefului statului. În cazul eșuării alegerii șefului statului, președintele Parlamentului trebuie să dizolve Legislativul și să anunțe alegeri parlamentare anticipate.
Parlamentul trecut a fost dizolvat la sfârșitul lunii septembrie 2010.
VIDEO :
http://mir24.tv/medi...%86%D0%B8%D0%B8
Messaggio modificato da Rick il 24 settembre 2011 - 12:53






















