Ora Mihai si studierà
Preşedintele Comisiei pentru condamnarea regimului totalitar comunist, Gheorghe Cojocaru, a pus luni, 31 mai, pe masa Preşedintelui interimar al Moldovei, Mihai Ghimpu, raportul şi recomandările pe marginea activităţii comisie conduse de el în timp de cinci luni.
Raportul prezentat de “Comisia Ghimpu“, potrivit autorilor, conţine o mie de pagini, cuprinse în două volume, plus un raport analitic cu recomandări.
La rândul său, Mihai Ghimpu a declarat că va studia aceste materiale şi va prezenta un raport Parlamentului. “Eu voi studia, nu ştiu dacă reuşesc ambele volume şi voi prezenta un raport în Parlament, iar Parlamentul va lua o hotărâre“, a declarat luni, Mihai Ghimpu.
Este de remarcat faptul că după 16 iunie Parlamentul urmează a fi dizolvat şi trebuie să fie anunţată data alegerilor anticipate.
Comisia pentru condamnarea regimului totalitar comunist a înaintat luni, 31 mai, instituţiilor supreme în stat, o serie de propuneri: condamnarea regimului totalitar comunist (fără a preciza perioada – n.n.), precum şi interzicerea prin lege a utilizării noţiunii de comunism şi a tuturor derivatelor sale, interzicerea utilizării simbolisticii comuniste în denumirea partidelor politice, a întreprinderilor, instituţiilor precum şi utilizarea simbolisticii comuniste şi naziste în scopuri politice.
...ma le soluzioni finali si conoscevano già da un pezzo...
...Ora Forrest dovra' trovare il modo di far passare questa sorta di attentato alla democrazia per eliminare il principale partito dalla scena politica...
Messaggio modificato da REZINESE il 31 maggio 2010 - 16:36





















